CEASUL

Era o zi calduroasa de vara. Foarte calduroasa. Cu toate ca abia puteai respira,centrul Montpelierului era plin. Forfota si galagia, combinate cu toate mirosurile posibile din lume, placute si neplacute, faceau din Place de la Petit Passager un loc in care doar cainii vagabonzi si cersetorii (de care Franta nu ducea lipsa, mai ales in centrele oraselor mari)ar fi ramas fie si cateva clipe fara sa fie nevoiti sa se afle acolo. in Place de la Petit Passager puteai gasi oricand orice doreai: de la produse cosmetice, tesaturi, carti, animale si hrana, pana la hoti, arme si prostituate.Desi era cunoscut ca fiind un loc frecventat de toate scursurile societatii, slujitori ai unor oameni foarte importanti, si chiar unii nobili care aveau o imagine buna, faceau cumparaturi acolo. Printre toate tarabele pline, puteai recunoaste insa in acea zi calduroasa un copil, la vreo 14 ani, care nu parea a fi cersetor, nu cauta ceva anume,insa nici nu parea ca s-ar fi ratacit. Cu privirea inexpresiva si un zambet fals, acesta privea fix fantana din centrul pietei. Imbracat modest, cu o pereche de pantaloni de panza ieftina, o bluza cam spalacita si descult, tanarul nu ar fi atras atentia nimanui, nici macar a negustorilor ,de fiecare data mult prea precauti, pentru ca experientele cu copiii care furau din buzunare sau de pe tarabe nu erau putine.

Numele tanarului era Jean Philippe, si se nascuse chiar acolo, in piata. Acolo isi petrecuse si copilaria. Pentru Jean Philippe,viata era simpla. Vedea in fiecare zi aceeasi oameni, aceeasi marfa, si cunostea piata mai bine ca oricine.Nici un cotlon, nici o carciuma, nici un canal nu era un secret pentru el. Invatase care sunt cele mai bune locuri de asezat taraba, stia in ce perioada a zilei sa scoata fructe, in ce zona ar fi avut cea mai multa umbra si in ce moment sa arunce pestele ca mirosul sa nu goneasca clientii.. Desi multi isi inchipuiau copilaria lui jean philippe, care nu putea fi considerat inca adolescent, ca fiind trista, pe el nu il deranja asta catusi de putin. Piata era casa lui.nimeni nu isi amintea cand l-au vazut prima data acolo, dar cu totii aveau o multime de idei, care de care mai nastrusnice. Unii spuneau ca a ajuns acum foarte mult timp cu un inalt preot al bisericii catolice, care l-ar fi dat in grija unei femei batrane din Montpelier.altii spuneau ca a venit de la Paris cu trasura unui nobil si a fost abandonat in piata. Iar altii,rautaciosi,ziceau ca e unul din copii prostituatelor,crescut de biserica si trimis de la o varsta frageda inapoi in strada la cersit. Nimeni nu stia care era adevarata poveste a lui Jean Philippe. Nici macar el. Isi amintea doar ca atunci cand era mic cineva i-a spus ca numele lui vine de la o corabie care a facut multa cinste frantei,si ca ar trebui sa fie recunoscator ca il poarta.nefolositor,a gandit el atunci.

Dupa de isi intinse in fata fantanii patura,se aseza jos lasand stropii sa il racoreasca in acea zi calduroasa de vara. Era acasa si toate erau la locul lor. Negustorii erau la fel de galagiosi,soarele la fel de puternic,cersetorii la fel de gretosi si musterii la fel de zgarciti. Ceea ce nu stia tanarul erou al povestirii e ca desi toate erau la fel,ziua aceasta urma sa ii schimbe viata pentru totdeauna.

Pe cand privea fantana si se gandea ca nu ar putea niciodata sa paraseasca Montpelier, o doamna imbracata in negru ii taie privirea spre fantana si se opri in fata lui.Ura cand oamenii faceau asta.Cel mai mult il enerva cand era confundat cu cersetorii. El nu trebuia sa cerseasca,nici sa fure ca sa manance. In fiecare seara facea curat si primea de mancare la Porcul de Aur,o carciuma cu renume a carui patron,un om gras cu nasul bont si rosu,il cunostea de cand era mic si dadea voie sa curete mesele la inchidere pentru o farfurie de supa;ba chiar,o data pe luna,primea si un carnat.Si oricum,daca s-ar fi inchis carciuma,de munca era destul in piata. Ridicandu-se grabit inainte ca doamna sa ii ofere bani,isi stranse repede patura si vru sa fuga.

- Opreste-te! Te rog..striga femeia,mai mult rugandu-l decat poruncind,asa cum ar fi facut o femeie instarita care nu are decat dispret pentru cersetori. Opreste-te. Ajuta-ma..

Intorcandu-se spre fantana,cu neincredere,acesta nu citi decat mila in ochii misterioasei trecatoare si cuteza sa se apropie,din ce in ce mai mult,pana ajunse in fata doamnei.

-Tine asta.sa nu il pierzi si sa nu il deschizi.NICIODATA. La pronuntarea acestui cuvant fata femeii se schimonosi de frica. Apoi intr-o fractiune de secunda reveni la normal si zise: Ma voi intoarce dupa el. Si ii strecura in in mana un saculet negru.

Cu pasi repezi,parca temandu-se sa nu fie recunoscuta,disparu in multime.

Dupa ce analiza cele intamplate,mai mult buimac decat curios,hotara sa nu deschida saculetul. Nu o data se intamplase ca un necunoscut sa il trimita cu saculeti sau scrisori la alte persoane. Dar niciodata nu i s-a dat un saculet in pastrare,fara adresa de livrat,fara nume si,mai ales,fara o mie de amenintari despre ce se va intampla daca il va pierde. Nedumerit si ingrijorat ca ar putea avea probleme,se hotara ca ar fi mai bine sa astepte cateva ceasuri,pana cand cu siguranta misterioasa doamna se va intoarce.

Odata cu lasarea serii incepuse sa creasca si frica in eroul nostru.asa ceva nu era posibil.cine ar fi incredintat ceva unuia ca el,oricat de mica ar fi fost valoarea acelui ceva. Si mai ales,cum sa treaca atata timp si sa nu vina nimeni sa il recupereze. Odata cu aceste griji crestea si curiozitatea. Saculetul nu era greu,si nici nu zornia a aur sau argint. Parca putea sa simta totusi un lantisor subtire prin matasea fina a sacului. Frica cum ca in saculet se afla ceva de valoare,care l-ar putea costa viata,devenea din ce in ce mai mare,si tot mai convins devenea si el ca in sac se afla poate un sirag de diamante,sau macar perle pe un fir subtire de argint. Doar nu o data vazuse bijuterii in viata lui. Era plina piata. Tot gandindu-se la toate aceste lucruri,observa ca noaptea luase locul serii si ca intarziase la carciuma. Iar asta nu se intamplase niciodata. Hotara sa termine treaba la carciuma si sa se intoarca imediat inapoi in piata,nu inainte de a cauta inca o data prezenta misterioasa care i-a inmanat saculetul.

Ajuns la carciuma,isi termina repede treaba,cu gandul la cele intamplate astazi.dupa ce manca supa,se intoarse asa cum planuise in piata,unde deja era pustiu. Dezamagit si ceva mai linistit(pentru ca mancase si cu burta plina putea gandi)se aseza pe fantana,strecurand mana in buzunar si pipaind saculetul curios.

-Cu siguranta sunt diamante,pietre pretioasesau perle in el.si maine va veni chiar de dimineata doamna sa il ia.nu am de ce sa-mi fac griji. Si linistindu-se cu aceste ganduri,inchise ochii si adormi gandindu-se la cate lucruri ar putea face daca ar avea si el macar un singur diamant,sau macar o jumatate. Ar putea vedea parisul,ar putea cumpara marfa de la marseille,sau poate chiar de la toulon,si si-ar putea incepe si el o mica afacere in piata,cea mai frumoasa casa din lume.

A doua zi,soarele gasi Place de la Petit Passager la fel de zgomotoasa si agitata. D data aceasta insa, atentia ti-ar fi atras-o tanarul Jean philippe,care privea nelinistit fantana de la o distanta destul de mare. Temerile tanarului crescura cand clopotul bisericii anunta ora 12. Trecusera 22 de ore de cand saculetul se afla la el. Mai transpirat ca niciodata,acesta nu isi putea imagina decat ca ceva rau s-a intamplat cu misterioasa doamna,si la cate lucruri oribile i s-ar putea intampla lui daca cineva ar fi gasit saculetul la el. Dezorientat si speriat ca viata lui e in pericol,acesta se hotara sa mearga intr-un loc sigur si sa desfaca sigiliul ca sa verifice continutul sacului negru de matase. Retragandu-se intr-o ascunzatoare,un din multele pe care le cunostea,Jean Phillipe dezlega incet sacul si lasa sa ii curga in palma in lantisor subtire de argint,la capatul caruia era un ceas. Nelinistit si totusi usurat ca valoarea acestuia nu era la fel de mare ca cea a unui pumn de diamante,acesta indrazni sa deschida CEASUL. Si timpul se opri. Si totul se opri. Si negustorii,si galagia,si fantana,si soarele,si pana si mirosul nu mai era nicaieri. Totul se opri. Totul era mort. Totul arata la fel ca inainte,doar ca nu se misca nimic. Nimic nu parea a avea viata.

-Mort,totul e mort!exclama de uimire tanarul Jean Philippe.Am omorat totul!si apoi inchise ceasul si cazu lesinat.

Cand se trezi,speriat,nu putea sa isi creada ochilor. Era deja noapte si piata era pustie. Nici urma de vreun negustor. In dreapta sa era saculetul negru,inchis si legat la gura,neatins. Nu isi putea crede ochilor,desi ceea ce vazuse mai devreme parea real,nu isi putea inchipui cum ar fi fost posibil. Instinctiv deschise din nou sacul si vazu ceasul. Stia ca ceea ce s-a intamplat a fost real. Era imposibil,si totusi se intamplase. Si trecuse deja intreaga zi. Oare cat a stat lesinat? Oare ce a zis domnul Mettiene ca nu a venit la carciuma? Nu lipsise niciodata. Si totusi cum e posibil ca totul sa moara din cauza ceasului? Oare piata era moarta? Sau murise el????

Vantul adia usor si piata era mai pustie ca niciodata.nu era viata deloc.confuz,incepu sa se plimbe.Incerca disperat sa isi aminteasca cum s-a intamplat totul.a deschis ceasul,apoi totul a murit,apoi a cazut.atat isi amintea..ba nu..in cadere..a inchis ceasul..si-atat. Mergand usor prin intunericul din piata, incepu sa distinga in intuneric resturi de peste,pepene hartii si fructe viermanoase.

-Dar asta se intampla doar seara,cand negustorii arunca resturile pentru a nu le cara in drumul spre casa.deci nu am omorat totul.nu am omorat nimic...gandea tanarul .

-Ba da!ai omorat..auzi deodata o voce in spate.cand se deschide ceasul,timpul moare jean philippe..CEASUL e dusmanul timpului.

Speriat,jean se intoarse si vazu in umbra tanara doamna in negru care ii inmanase saculetul.aceasta continua:

-Ceasul,draga Jean Philippe,e al tau de-acum incolo.E arma ta in lupta cu timpul. Cand ceasul este deschis,timpul nu te poate atinge. Nimic nu te poate atinge. Nu vei imbatrani nici macar o clipa. Dar cand ceasul este inchis,timpul e dusmanul tau,al meu,si al tuturor celorlalte lucruri..pretuieste-l..

Speriat peste masura,Jean Philippe se dadu doi pasi inapoi. Nu-i venea sa creada ceea ce se intampla. Reusind sa isi adune o parte din ganduri,acesta bolborosi?

-Dar cum? Cum? De ce eu?

-Ai deschis ceasul Jean. Speram sa faci asta. Si tu l-ai deschis,chiar daca eu ti-am spus sa nu il deschizi.NICIODATA. Acum ceasul este al tau. Vezi tu,nu l-ai ales tu. El te-a ales pe tine.CEASUL alege posesorul. Si urmatorul care va avea ceasul iti va fi aratat. Atunci cand totul se opreste,cand omori timpul,totul se opreste,mai putin tu,si urmatorul posesor. asa te-am vazut eu pe tine la fantana. De ce crezi ca nu a venit nimeni sa te certe,sa iti fure ceea ce ti-am dat,sa te ia la intrebari,macar de curiozitate?! Si atunci cand asta se intampla,atunci,tu trebuie sa il oferi. Si sa speri ca il va deschide. Oricum,asta se va intampla peste multa vreme de-acum inainte. Si vei vedea lucruri despre care nu stiai ca exista.Si vei merge in locuri despre care nu stiai ca exista,si vei intalni si altii asemenea tie,unii poate fara a sti ca sunt deosebiti.

-Deosebit...sunt deosebit..ingaima jean in timp ce doamna continua pe un ton calm:

-Desigur Jean,deosebit. Vezi tu,CEASUL nu este singura arma si timpul nu este singurul dusman. Vei vedea. Din pacate,nu sunt eu cea in masura sa iti vorbeasca despre asta. Dar despre ceas stiu foarte multe. Pentru ca avem impreuna foarte multe amintiri. Tonul femeii deveni melancolic. Si avem impreuna 300 de ani. Nici mai mult nici mai putin,care s-au implinit ieri la 12 cand ti l-am dat. Dar timpul m-a biruit pe mine. De aceea tu trebuie sa fii mai atent. Si sa nu deschizi ceasul decat cand trebuie. Si nu vei sti mereu cand trebuie. De aceea trebuie sa fii atent. Si sa nu te lasi niciodata infrant de timp. Niciodata...

Spunand acestea,deodata,tanara femeie albi,pielea i se increti si cazu la pamant,batrana si bolnava,vaitandu-se.parea imbatranita cu 300 de ani,exact cum spusese. Era mai batrana de cat toti batranii pe care ii vazuse el. Si apoi femeia isi dadu duhul acolo in piata,fara a mai spune nimic.

Fara a mai sta pe ganduri,speriat din cale afara,Jean Philippe o lua la fuga. Incepu sa ploua torential,ca din senin,iar tanarul fugea,mai mult de frica decat de frig,spre iesirea din piata. Cand ajunse la intrare in Place de Petit Passager,tanarul se opri o clipa,privi inapoi spre piata,si fauc stanga spre Rue de la Seine,peste pod,apoi pe Point de Residence,spre cimitir. Ajunse in fata cimitirului,la marginea orasului. Era ud tot si gafaia de spaima si din cauza efortului. Mai privi o data spre Montpelier,apoi o lua la fuga pe camp,lasand Montpelier si cimitirul in spate.

Alerga deja de ore intregi,gandindu-se la cele intamplate. Ganduri navaleau in mintea sa si nici nu se putea dezmetici. Stangaci,cu frica,strecura din nou mana in pantalonul ud,simtind saculetul cu ceasul. Era al lui. Si nici macar nu il dorea. Tot ce simtea era un imens sentiment de tristete,pentru ca stia ca asta fost ultima oara cand si-a privit fantana,piata,casa. Nu s-ar fi putut intoarce niciodata acolo.probabil inca de dimineata va fi cautat pentru crima.si doamna era inca in piata. Sau poate disparuse la fel de misterios."Ceasul e o arma"...isi amintea el. Dar nu il ceruse el. Cazu ca secerat la poalele unui stejar. Zorii se inveau din spatele dealurilor,iar el,epuizat,adormi gandindu-se la cate i s-au intamplat,si blestema clipa in care a deschis ceasul care i-a rapit piata.

...

-Trezeste-te! Hei! Trezeste-te! N-auzi?...racni un taran la el. Ce cauti aici? Trezeste-te hotule!

in fata sa se aflau un taran cu fiul sau,la vreo 21 de ani,destul de suparati,amenintand-ul cu o furca si un bici.

-Ridica-te n-auzi?! racni inca o data taranul la el. Fiul se propti amenintator in fata lui.

Speriat,nici nu avu timp sa isi dea seama ce se intampla cu el cand fiul taranului il lovi cu biciul. Apoi inca o data. Pielea ii ardea si deja putea recunoaste carnea vanata unde sapase cureaua biciului. Era inca ud.

-Nu vrei sa asculti?lasa ca te invatam noi! Tipa fiul si incepu sa il loveasca cu salbaticie.

Mai mult din reflex,acesta se cocolosi sub lovituri si ,cu mana stanga,deschise ceasul. Brusc,loviturila se oprira. Cand privi in sus,vazu privirea furioasa a fiului cu biciul asupra lui,nemiscat,ca si cum timpul se oprise in loc. Nu simtea nici o adiere. Nimic. Totul era mort. Nu totul. Doar timpul. S-a ridicat si,neincrezator,incerca sa smulga biciul din mana fiului de taran. Dar nu putea. Nu putea schimba nimic. Totul era ca sculptat in piatra. Totul in jurul lui. Nici macar in noroi nu lasa urme. Nimic nu se schimba. Inchise apoi uimit ceasul si primi o lovitura sdravana cu manerul biciului,deoarece isi schimbase pozitia la care tintea fiul. Dupa lovitura,speriat cum tanarul de sub copac s-a miscat atat de repede,sari si tatal cu curca,tintind pentru cap. Cu miscare brusca de mana,Jean Philippe reusi sa deschida ceasul inainte de a fi lovit mortal in cap. Speriat peste masura pentru ca nu fusese niciodata atat de aproape de moarte,plin de ura,incepu sa loveasca brutal pe taran cu mainile si picioarele. Obosind si vazand ca loviturile sale nu au nici un efect,isi dadu seama ca singura lui sansa era sa fuga. Sa fuga pentru totdeauna. Asa ca nu mai pierdu timpul si o lua la fuga,uitandu-se mereu in urma la cei doi tarani,tata si fiu,impietriti pe camp. In drumul sau vazu deasaemenea si oieri pe camp,pasari si taranci la rau care nu miscau deloc.totul era mort pentru ca el omorase din nou timpul.

Pe cand alerga de-a lungul raului,inchise ceasul si incepu sa grabeasca pasul,de frica taranilor care,daca isi amintea bine,venisera la copac calare.la un moment dat,zari pe malul pe care se afla el,pe langa padure,un grup de tinere care faceau baie,la vreo 300 de metri de el. Desi pana acum incercase sa pastreze distanta de ceilalti oameni,de frica sa nu fie recunoscut de cineva care venea la piata sau sa nu fie victima unui nou atac,se indrepta curios catre grupul de tinere. Apropiindu-se din ce in ce mai mult,zari printre tinere o fata,de poate 16 ani,cu parul negru si lung,care se juca in rau cu prietenele ei. Mai frumoasa decat toate la un loc,acesta se apropia ca hipnotizat de ea. Dupa ploaia din timpul noptii,soarele stralucea cu putere acum si fetele se improscau cu apa limpede,racorindu-se. Apropiindu-se din ce in ce mai mult,una din fete il vazu si fugi tipand spre mal. Inca nezdezlipindu-si privirea de tanara bruneta care il privea fix acum,in timp ce prietenele ei fugeau rusinate de goliciunea lor spre mal,tanarului Jean Philippe parca nu-i pasa de haosul pe care il crease. Continuand sa inainteze privind fix ochii superbi ai tinerei fete,acesta scoase ceasul si il deschise.deodata,tipetele incetara,si raul inceta a mai curge. Singurul lucru care se mai misca era el,si tanara care il privea. Tanara fata isi tinea mainile deasupra apei si inainta acum spre el. Depasind cu sanii nivelul apei care functionase ca o patura pana atunci,si inaintand inca spre mal,spre el. Tanarul Jean Pilippe era inmarmurit. Ceasul nu functiona asupra ei. Tot inaintand spre malul raului,fata lasa sa i se vada sanii superbi,vioi,si apoi abdomenul perfect,pe care cobora intr-un triungi perfect spre coapse apa din parul lung si matasos. Cu picioarele lungi si perfecte,goala,continua sa inainteze spre el. Cand se apropie,mut de uimire,tanarul scoase din nou ceasul deschis din buzunar. Tanara fata zambi. Apoi Jean Philippe intinse mana si il lasa pe nisip,ridicand o piatra cu care o lovi direct in moalele capului. Sangele siroia pe tot trupul perfect al tinerei fete,si aceasta se prabusi in nisip.

-Nu vei lua inca ceasul. Nimeni nu va lua ceasul.E AL MEU!...tipa tanarul Jean si o lua la fuga spre rau,travesandu-l in viteza. Inima ii batea mai tare ca niciodata si alerga acum fericit si cu un zambet inghetat pe chip. Il ingrozea crima pe care tocmai o facuse si totusi era fericit. Ceasul putea ramane al lui pentru totdeauna. "Pentru totdeauna.." ingana acesta gafaind bolnav la amintirea fetei pline de sange..

ortii mat il lasi sa plece..