în trădare, se spune, cel mai dureros e să te înșele amanta.
Nopțile, de doar câteva ore, petrecute împreună, cele mai lungi din viața ta, privirile deghizate când vă întâlniți în public. Momentul în care te-ai lipit de ea, ca din greșeală, în timp ce Bianca te aștepta neștiutoare în camera de alături. Veșnic prinsă în veșnica discuție despre spiritualitatea încarcerată a mediului urban. Dresurile ei negre, calde și umede în clipa când v-ați întins pe canapea. Toate astea credeai că sunt numai pentru tine, știai că nu e așa. Disonanța asta amplifica pervers fiecare senzație. De asta simțeai că pielea îți înflorește atunci când ejaculai. De asta drumul până la ea la scară semăna cu un scurt metraj de oliver stone, de asta erau toate futu-i morții măsii; pentru că știai că oricare din întâlniri ar putea fi ultima, ar trebui să fie ultima, chiar îți promiteai că, gata, s-a terminat cu.. cu tâmpenia asta; că tu iti iubesti prietena și nu ai chef de o împuțită de viață dublă, ca în emisiunile de pe antena 1. știai asta și, răsuflând ușurat ridicai ciocanul cu care zdrobeai porțile pornografiei. Totul era permis între voi pentru că, la dracu, avea să fie doar pentru o noapte; așa că ce conta?
Cum mi-am dat seama? N-aș putea pune degetul pe ceva. Să fi fost un parfum străin abia perceptibil pe care l-am prins cu coada subconștientului, să fi fost așezarea lucrurilor de când am fost la ea acasă miercuri, exact la fel și totuși atât de prea la fel, poate un gând fugar pe care l-am prins în timp ce făceam sex la mine în pat. Asta cred că a fost. Așteptasem mult momentul și știu că și ea. Bia plecase în weekend la ct. și chiar dacă nu prea aveam casa doar pentru mine sincer nici nu-mi trecea prin cap să petrec două zile lenevînd prin casă, înconjurat de ambalaje goale, masturbându-mă alene în fața calculatorului. Nu, singurul lucru la care mă gândeam, imaginea care mă bântuise toată săptămâna, era proiecția lui Catrinel, goală și fierbinte între așternuturile în care doar cu câteva ore înainte făcusem dragoste cu femeia pe care o iubeam, căreia îi promisesem printre șoapte că sunt numai al ei. Enormitatea faptei pe care eram hotărât să o comit mă făcu să mă înfior în timp ce o sărutam pe Bia și îi promiteam că nu o să uit să îi dau de mâncare lui Igor din borcanul din dreapta. Mă excită teribil să știu că “cealaltă” era déjà uda numai la gândul că va avea ocazia să se destrăbaleze în patul atât de mult râvnit. “Povestea asta ia o întorsătură monstruoasă” mi-am zis în timp ce închideam ușa.
“distracție plăcută!” am mai strigat și strigătul meu s-a pierdut pe scară. Bianca închisese déjà ușa de la lift.
40 de min mai târziu Catrinel era călare cu pizdă pe fata mea. avea părul lung, negru și desfăcut, ochii închiși și of doamne era atât de bine încât îmi venea să îmi smulg părul din cap. Ce făceam mi se părea că întrecea orice limită a bunului simț și gândul la cât de raniță ar fi fost Bianca dacă ar fi știut mă aducea în pragul ejaculării. Și aici, exact aici ceva s-a petrecut, ceva…cum să spun, am simțit cum o prezență se strecoară între noi. Pentru o clipă am crezut că e fantoma biancăi care mă poate simți de la 5000 km distanță și chiar mai mult; dar nu cum mine avea treabă. Venise pentru Catrinel și prin ea am putut să simt cum cineva îi strângea cu putere sănii mici în mâini. Mi-am pierdut cumpătul o secundă, ceva rece parcă mi-a trecut prin vintre, dar până să apuc să prind o bucată de pământ stabil sub picioare, Catrinel s-a întins după o bluza de-a Biei uitată pe pat, și-a îngropat fața în ea, inspirând adânc, și, gemând ușor, a început să se frece de buzele mele. Instantaneu m-a cuprins de un fel de orgasm straniu în brațele căruia m-am abandonat, zâmbind în ritmul convulsiilor. Nu am luat seama că primul semn tocmai ce îmi zâmbise hâd.
Următorul pas, spre semi-certitudinea a nici eu nu știu ce, a fost făcut câteva zilemaitârziu la telefon. Stăteam în fața calculatorului din nou, singur, în timp ce jumătatea mea mai bună era la duș. Nu știu cum m-am gândit să văd ce mai face Ea. Avea să fie o convorbire scurtă și aiurea princare să îi răscolesc un pic sufletul. După cele întâmplate, simțeam că cineva trebuie pedepsit. Hotarâsem să o termin cu ea, întrecusem orice limită și cu asta basta. “O sun, o întreb ce mai face, dacă știe ceva de George (un prieten comun) și îi închid brusc dar nu ca și cum ar fi intrat Bianca în camera; ca și cum aș fi găsit un blog interesant pe net și nu mai am timp de ea. Trebuie să înțeleagă că s-a terminat.” Telefonul a sunat de trei ori, am auzit “alo” și am simțit că cineva îmi trage preșul de sub picioare. Vocea ei. Era CEVA acolo în loc de chicotitul acela cald care mă întâmpina tot timpul, parolă nerostită a păcatului în care ne scăldam. Vocea ei avea ceva schimbat, mi-am dat seama într-o secundă că era în fața oglinzii, searanja. Am întrebat-o ce mai face, a răspuns cu jumătate de gură că se pregătește de culcare. Puteam să-mi dau seama, din cum vorbea, că ținea în dinți bățul pentru prins cocul. Se aranja și nu eu eram cel destinat să vădă cât de frumoasă poate să fie o fată că ea, atunci când își dorește. Am dat să mai spun ceva, îmi cam pierise curajul, gândurile se învălmășeau. Aveam un plan înainte să sun. Acum încercam să-mi-l aduc aminte dar degeaba. Simțeam că mă sufoc, că ar trebui să respir adânc și să tac. Am întrebat de George și mi-am auzit cuvintele rostogolindu-se prin Vodafone fără timbru sau legătură între ele. A oftat, probabil ceva din oglindă nu îi plăcea, a dat să-mi răspundă apoi, plină de un entuziasm subit, a schimbat subiectul.
“Ah! Trebuie să închid o secundă. Mă sună o colegă pe linia cealaltă. Te sun în 30 de min, dacă o să poți vorbi . Nu te supăra, e ceva important. Te sărut.” Și a închis.
Când Bia a ieșit de la duș m-a găsit într-o stare pe care nu pot să o descriu altfel decât ca pe un ciocan imaginar primit într-un plex și el imaginar de către o persoană care semăna cu mine dar cum și în ce fel aș maifi putut eu să spun cine sunt? Ea a pus asta pe seama faptului că ne certasem mai devreme, după ce îmi mărturisise că fumase o țigară la Constanța; asta după promisese că se lasă. Îi spusesem că o arde aiurea, că m-a dezamăgit,că ar fi putut să reziste mai mult de două zile fără tutun. Ce mă enerva cel mai tare, era faptul că nu îmi spusese la telefon, era oare nevoie să mă mintă? Acum a venit și m-a luat în brațe, m-a sărutat, repetându-mi că îipare rău, îi pare tare rău, că nu vrea să mă mai vadă supărat În final mi-a promis încă o dată, cu voce tremurătoare, că termină cu fumatul.
Nu știu ce am mai vorbit și cum am ajuns în pat, dar știu că m-am zvarcolit toată noaptea. Trădare era cuvântul care îmi stătea pe buze, dar aveam oare curajul să-l rostesc? Eram prins în propria mea capcană perfidă, îmi săpasem singur groapa. Nu folosisem lopată. Forțele unite ale unei duzini de excavatoare foraseră adânc,la comanda mea, în mizerie; iar eu coborâsem tot mai adânc. Râzând ca un nebun, bucurându-mă că un copil de distrugerea tuturor valorilor, care, până nu de mult,îmi erau simpatice. Fanteziile mele se împliniseră întocmai. Dorisem iadul și îl aveam acum în fațaochilor. Pedeapsa pentru că dorisem, arsesem de curiozitate, să aflu ce se află în spatele ușii nr.2. Nu aveam altceva de făcut decât să o termin cu târfa de Catrinel, să îi bag flacoanele și recipientele pe gât, apoi să plângca un copil. Să plâng pentru că mi se dezvăluia acum, ce îmi ascunsesem cu atâta strășnicie. Anume că o iubeam. Târfa! Am jurat solemn că nu aveam să o mai văd niciodată.
Nu au trecut nici trei zile și situația revenise la un normal cam putred. Promisiunea mea era undeva pe preșul de la intrarea în blocul ei, iar eu, la nici 5 min de la intrarea în casă, cu capul între picioarele ei, descopeream că mirosea înnebunitor a sex. Simțurile mele alergau ca bezmeticele, în dezordine. În minte, mesaje încrucișate și confuze se înghesuiau, care mai de care, să acuze, să scuze, să spună că am înnebunit, că totul e în capul meu, că mirosul asta e mai clar, chiar,decât o reprezentare video. O lingeam încet de jur-împrejur, de sus în jos, bucățică cu bucățică; întimpce creierul meu încerca să ignore gustul. Gustul ăsta aducător de nori de furtună. O parte din mine îmi spune să nu am încredere în ce simt acum. Îmi spune că, uneori, paranoia e mai puternică decât percepția. Îmi și place ce fac și continui să o explorez cm cu cm. Undeva în capul meu bate un ceas, unul mare cât turnul Londrei și cobor, mângâi cu vârful limbii anusul și, în timp ce ea geme ușor, eu urlu în capul meu, urlu atât de tare că mă mir cum nu mă aude nimeni. Mi se pare că tot ce a mai rămas pe lume e țipătul asta și firișorul lipicios, un pic sărat pe care îl culeg cu mișcări circulare. Îmi aduc aminte de ce îmi spunea o prietenă odată despre gustul spermei, cum e afectat de alimentație. Catrinel se împinge în mine, înțeleg și, ca teleghidat, introduc mai mult din limbă și o fut un pic așa. Oftează și o văd că moare de plăcere. Eu încerc să nu înnebunesc, oare cam cât timp să fi trecut de când? Cam zece minute minute, probabil. Îmi dau seama că nu ajută deloc să știu asta. Oare cum naiba poate să facă asta, cum? Îmi spun că nu se poate, că trebuie să mă ridic, să mă îmbrac și să plec dracului de acolo. Poate nici nu e adevărat, poate am un acces de schizofrenie, poate că stabilisem niște limite pe care nu aveam voie să le încălcăm. Îmi scotocesc memoria. Un masochism ciudat mă ține legat acolo. El? Poate chiar trecusem unul pe lângă celălalt. Poate, răbdător, a stat ascuns în baia de la intrare, strecurându-se hoțește afară, în timp ce Catrinel mă trăgea spre dormitor. Poate așteptasem liftul la etaje diferite; oare chiar mă interesa? Am tresărit ușor; oare m-a simțit? Zâmbetul acela satisfăcutdincolțul gurii e din cauză că a înțeles ce-mi trece prin cap? Deja nu mai puteam să fac nici o deosebire între paranoia și realitate. Timp în care, umilința mea căpăta o cu totul altă dimensiune, una ce creștea vertiginos. Am hotărât să nu o las să simtă cât mă doare; să invoc un demon să mă posede. Ce s-arfiîntâmplat cu mine dacă ar fi trebuit să o întreb dacă chiar fusese altcineva acolo? Ce aș fi putut să aud? Adevărul? Could I handle the truth? Could you, Jack? Am luat decizia să îi ling pizda de jospână sus;ca și cum ar fi fost o înghețată, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ca și cum ar fi fost din nou ultima dată.
Drumul până acasă l-am petrecut plângând. Incercam să mă abțin, dar nu puteam.
Bianca. Oare cum s-arfisimțit dacă ar fi știut ce se întâmpla pe la spatele ei? Ce părere ar fi avut ea dacă ar fi știut ce zile sexy șimișto petrecusem eu cu Catrinel, la ea în pat? Ar fi găsit excitant ce se întâmplase? Oare ar fi înțeles și m-ar fi iertat? Dacă da, ce a fost înainte vreme, ar mai fi fost din nou la fel? Lucrurile astea le vedeam acum într-o lumină nouă. Dădusem cu banul și îmi picase pe rând întâi pajura și apoi cap. În față la “Alice”, niște țigani mâncau shaorma. Mirosul era super, îmi întorcea stomacul pe dos. Unul dintre ei, mare, urât împodobit cu cercei de diamant, avea față plină de grăsime. Lucea plăcut, ca o zi de arest, în lumina acoperită de muște a neonului. Soluția care mi-a apărut în fața ochilor, mi s-a părut atât de simplă, atât de evidentă. Tâmpenie perfectă vine în încununarea unei spirale a nebuniei, parcă și vedeam titlul în ziar.
Simțind că o mare piatră mi-a fost luată de pe suflet, m-am îndreptat spre cel cu cercei, l -am bătut pe umăr cu gravitate. Tremuram un pic, ca la febră, și zâmbeam larg, când față lui tâmpită, lucind de la șaorma, s-a întors spre mine l-am lovit cu sete. O dată tare și încă o dată cu toată forța, simțind cum mă întărâtă andrenalina. În acest timp, prietenii lui tăbărau pe mine cu pumnii și cu picioarele, zdrobindu-mă, desfigurându-mă. Ah! Ce rush! Ce abandon plăcut, ce extaz mă încarcă de la pantofii lor cu cioc, care îmi mângâie, blând, splina , ficatul, rinichii. Unul mai norocos mă lovește în nas și totul se colorează brusc negru, apoi se schimbă în roșu. Seara explodează într-o jerbă de lumini multicolore care încântă sufletul. Altul îmi prinde mâna sub tocul ciocatelor. Leșin, zâmbind tâmp, în timp ce ei mă pisează cu minuțiozitate.
Nu am stat mult în spital: doar o lună, încă o lună acasă. Aveam numeroase și felurite avarii dar preferatameaera: zdrobirea nervului sciatic. Din fericire, nu definitivă. Îndeajuns de serioasă pentru o semipareză temporară. Am stat mult întins în pat, am zâmbit, am mâncat piure. Bia a fost de partea mea tot timpul asta.Și ea avea boală pe țigani și, deși nu înțelegea exact cum s-a iscat conflictul, se așeza pe marginea patului, mă strângea în brațe cu grijă și îi blestema pe magraoni. Catrinel.. a fost și ea să mă viziteze de două ori: o dată la spital, când a fost tare emoționată și mi-a adus flori; a doua oară, chiar acasă. S-a conversat cu Bia despre cum îmi merge, a oftat de mai multe ori numărându-mi bandajele și afecțiunile, au schimbat niște rețete de prăjituri și, bonus, profitând de un scurt moment de singurătate, m-a ținut de mână uitându-se în ochii mei. Apoi mi-a mângâiat drăgăstos coaiele și pula, în timp ce se uita în jos și zâmbea, gâdilată de vreunul din gândurile aceleacare își pierd substanța odată transpuse în cuvinte.
Am zâmbit larg, rânjindu-mi buzele în așa fel încât să poată vedea mai bine sârmele care îmi legau mandibula ruptă. Mă scuzam, în felul acesta, pentru tăcerea mea, ce ar fi putut fi interpretată în atâtea alte feluri. A plecat și le-am putut auzi cumse pupă pe hol și se îmbrățișează îndelung. Catrinel o rugă să aibă grijă de mine, Bianca promise să fie cât mai neatentă; chicotiră din nou amândouă. Apoi Bia îi aduse aminte, că a promis că revine în vizită. Ocazie cu care ar putea să pregătească chiar rețeta de negresă proaspăt aflată. Se mai îmbrățișară încă o dată, mai lung decât prima dată, îmi auzeam prietena murmurând ceva de genul “fată, fată”. Probabil că o mângâia pe spate cu mișcări lungi, moi, cum avea obiceiul. Glasul lui Catrinel se mai auzi odată urându-mi 'la revedere și însănătoșire grabnică'. În timp ce pașii ei se pierdeau pe casa scării, eu îmi țineam răsuflarea. Totul dintr-o convingere infantilă conform căreia: ceea ce simțeam a fi sfârșitul s-ar fi putut spulbera dacă chiar aș luat varianta asta în serios.
pe deasupra afară venea primăvara și se apropia ziua mea.
Epilog: câteva luni mai târziu eram cu un tovarăș cu mașina. MergeamlaRosseti unde s-ar fi deschis, cică, un magazin cu delicatesuri de unde mă rugase Bia să cumpăr niște măsline umplute cu brânză. Preferatele ei. La stop la Moșilor, dezbăteam, pentru a mia oară, dacă ne-am plictisit sau nu de atâta Lou Reed. Cevami-aatras atenția. În față la cinema Europa, Catrinel, la brațul unui marinar, examina afișul cu filmul săptămânii. El avea o față sănătoasă de norvegian, roșu și bine hrănit, ea zâmbea fermecător. Să fi fost lumina de vină, să fi fost geamul murdar, dar parcă mi-a lăsat impresia că e un picobosită, că machiajul ei e un pic strident și ținuta mai neglijentă, nervoasă. Și cocul parcă era un pic pleoștit, arăta a ploaie.
