brown sugar II

nu e mare lucru de capul lui Catrinel. adică e, dar nu în vreunul din sensurile clasice. nu e nici prea frumoasă, nici prea deșteaptă, nici macar nu studiază tantra (ca gagica din melodia aia). are în schimb ceva al ei, un sentiment de “băi, ce bine e și ce-mi place, parcă m-ar ține cineva în brațe”.
e stilată șaveica. își poartă părul negru prins într-un coc japonez. ține spatele drept; prezența ei mă duce cu gândul la flacoane și recipiente. mult timp am fost convins că ascunde în poșetă o clepsidră cu care îmi măsoară timpul. din moment în moment, mă așteptam să o scoată pe masă, să o întoarcă și, zâmbind, să spună: “a fost frumos, Andrei. mai ai 10 minute”. îmi mai imaginam că ea ar fi zâmbit jumătate rai, jumătate iad și pe mine m-ar fi înnebunit alunița ei.

prima dată când ne-am întâlnit nu dădeam doi bani pe ea. nici măcar nu am reținut numele ca lumea; chiar mă gândeam: “ah! Ce coincidență și pe soră-mea o cheamă Alina”. ne-am revăzut câteva zile mai târziu la o petrecere la Universul. ea ținea minte cum mă cheamă, așa că am stat câteva minute de vorbă. făceam pe durul, vorbeam într-o parte, răspundeam în doi peri. ea zâmbea și îmi povestea despre cât de tare nu îi place acolo. toată seara am evitat-o cum am putut, dimineața ne-am întâlnit amândoi în față. așteptam taxi. mi-a urat noapte bună, m-a sărutat ușor pe obraz, și-n momentul acela am simțit.. Ce? Nici eu nu sunt sigur, dar a fost ceva așa ca și cum ai sta comod pe o canapea cu perne moi, cu un ceai în față, cu cea mai bună iarbă în joint, undeva în rai și ai ști că toate îți merg de minune. sau ceva de gen.. cum să explic mai bine de atât!?...