calculatorul

Calculatorul meu a patit ceva. S-a oprit. Brusc. Fara nici o explicatie, nici un avertisment. Nimic. Nu faceam nimic special cand a facut-o. Chiar eram intors cu spatele, ma uitam la ceva la televizor, cand lipsa zgomotului si-a facut simtita prezenta. Televizorul fiind si el dat incet m-am pomenit infasurat in tacere. O pasarica a ciripit la geam, si pe masura ce urechea mea se adapta am realizat ca iar nu am strans pana la capat robinetul in baie.

Intai am crezut ca s-a oprit doar muzica. Am aruncat un ochi peste umar sa vad ce piesa incepe si monitorul s-a uitat negru la mine. Intr-un colt se oglindea fereastra din bucatarie si s-a auzit iar ciripitul de la geam. Cateva secunde l-am privit atent. Ceva era dubios. Il suspectam ca de fapt e aprins si vrea sa ma sperie, pornind brusc. Noroc ca mi-am adus aminte ca e o doar o masina proasta si mi-a mai venit inima la loc. M-am intins spre butonul de start si am apasat scurt si sigur pe mine, inca o data lung si intrebator, si dupa aceea de multe ori una dupa alta din ce mai tare si mai repede, pe toate butoanele la indemana, pe masura ce el nu dadea nici un semn de viata.

Am luat-o de la capat, metodic. M-am dat jos de pe scaun, m-am bagat in genunchi sub birou si m-am uitat sa vad daca sursa e pornita (cum ar fi putut sa nu fie, nu stiu), m-am uitat sa vad daca toate sunt bagate la locul lor (cine sa le scoata?), am verificat priza (mergea), toate astea insotite de diverse apasari de buton, mai lungi, mai scurte, nervoase, calme “haide Rares, trage aer in piept, unu, doi, trei si...!”. Nimic. Continua sa taca si sa se uite la mine ca un bou din circuite si tabla.

M-am ridicat, m-am dus la bucatarie, am scos niste prajituri din frigider, lapte. Am mancat si dupa aceea am fumat o tigara. Pisica ma tragea de pantaloni sa ne jucam, la geam ciripeau pasarele si eu ma uitam la monitorul negru.

Am inceput cu telefoanele. Ionut, Mihai, Costica, niste prieteni de ai lor, mama care s-a luat de mine ca nu sunt la scoala. “Are aia.” “Ailalta e sigur.” “L-ai dat cu aspiratorul?” “Inverseaza alea doua...” “ Nu e bine.” “Nu pot sa vin acum.” “Sunt la scoala.” “La servici.” “E din cauza ca fumezi prea mult, de asta l-ai stricat.” si altele. Dupa o ora si jumatate de vorbit la telefon, demontat si montat la loc, tarat in genunchi si nenumarate apasari pe toate butoanele lui sau din casa, am hotarat ca trebuie sa il duc la un service. Pula mea, poate il stric mai tare.

Peste jumatate de ora eram in masina amandoi pe drumul spre service. Eu la volan, el in spate, cuminte, inghesuit intre banchete. Liniste si in masina. Nu merge radioul. Un gand fugar:” Poate repara si casetofoane de masina?!? Hmmm..”

La service foarte frumos. Trei tocilari cu un magazin de calculatoare, service-ul propriu zis e un birou si doua masute pline cu componente, desfacute si imprastiate. Cel care pare sef, dupa grosimea ochelarilor, ma invita din cap sa pun mortul pe birou dupa ce strange un pic, in graba. Plictisit si sigur pe el, imi arunca o privire dispretuitoare, sau poate asta e privirea lui cand se uita pe deasupra ochelarilor, cand ii spun ca nu stiu ce placa de baza e si mai ales cand aude ca am windows 2000. Mormaie printre dinti ceva cu subtinteles, cum ca ar mai fi aparut si altele de atunci. Il intreb daca se fumeaza. Nu se fumeaza, dar cica nu dureaza mult. “Probabil singura problema e ca sunt prost, calculatorul e in regula”, ma gandesc in timp ce imi trag un scaun.

Cu miscari sigure si rapide, de profesionist, il demonteaza, se uita prin el, face ce am facut si eu acasa, il monteaza la loc, il instaleaza, il conencteaza la un monitor si apasa pe start. Nimic. Monitorul asta al lor desi mai nou, mai subtire, mai scump si mai misto are aceeasi expresie de dobitocenie neagra pe fata pe care o avea si monitorul meu vechi si rapciugos. “Ce chestie?!”, ma gandesc amuzat, “Si la calculatoare e la fel. Mori, si mort esti, te duci cum ai venit, nu iei nimic cu tine. Il doare undeva pe curentul electric de cursul valutar.”

Tocilarul nu se da batut. Se uita atent (oare cum o vedea ceva prin ochelarii aia), si mai incearca odata usor incercand sa simta contactul si sa il tina asa un pic. Cam asa mai fac si eu cu liftul cateodata. Nimic. Intr-un fel ma bucur. Computer-man tot apasa in diferite feluri pe buton, verificand si sursa in acelasi timp. “Probabil asta e”, ma anunta intr-un final. “Sursa.” Il striga pe unul din colegi (Alin), sa ii aduca o sursa noua din “alea”. Imi numar impacientat banii in gand. Oare cat o costa o sursa? Imi mai ramane de placute la motocicleta? As fuma o tigara. Apare Alin, scurt, negru, cu niste brate paroase de maimuta iesindu-i din camasuta cu maneca scurta si patratele mici albe, rosii, bagata in pantaloni. Se uita amandoi la el in timp ce seful monteaza noua sursa (de fericire), Alin ma intreaba ce calculator e, ce placa de baza are, cati ram. Eu nu stiu. E randul lui sa ma priveasca ciudat pe sub ochelari. Ma uit si eu la fel. “Probabil asa se uita ei pe aici unul la altul sa nu se simta ciudat daca nu o fac si eu.”

In sfarsit, sursa e pusa. Triumfator patru-ochi apasa butonul de start. Nimic. Se uita amandoi unul la altul, la monitor, la carcasa si apoi la mine. Alin se grabeste sa mai aseze o data toate cablurile de alimentare cum trebuie, cred ca vrea sa ii dea peste nas sefului. “Gata, acum e gata, nu intrase bine”, apasa. Liniste. O secunda toti trei tacem. In service intra de afara o lumina placuta de mai dupa-amiaza si prin aerisiri se aude ciripit de pasarele. Scot telefonul si ma uit la ceas. Cei doi incep sa-si dea cu parerea tare, si computer-boy ma asigura cum ca stie el ce are. Nu era asta cu sursa, sursa era in regula, e altceva, ceva ce nu reusesc sa tin minte cum se cheama. Ies afara sa fumez o tigara.

Afara e frumos. Imi gasesc o banca la umbra si ma asez confortabil. Sunt intr-un fel de parculet in spatele blocurilor si e foarte misto. Niste pensionari care isi plimba cainii, copii cu galetele si lopatuse, din cand in cand o adiere infioreaza frunzisul de deasupra mea, pe asfalt se joaca pete de soare. Ciripesc pasarelele.

Inapoi inauntru. Acum sunt toti trei in jurul mortului, cu cate o bucata din el in mana. E ceva suparator in imaginea asta. Nu mai are nimeni grija de magazin. Ma bate gandul sa imi bag in borseta o pereche de casti, si inca o chestie care seamana cu o baterie. Nu intreb nimica si rau fac. Sar toti cu gura pe mine sa-mi explice care mai de care, se contrazic, se aproba, e clar. Sunt praf. Calculatorul meu i-a dat gata. I-a terminat. Computer man e transpirat tot, si-a desfacut camasa si isi sterge tot timpul ochelarii cu o carpa. Alin la fel, si-a deranjat de tot chelia, iar mainile paroase au inceput sa i se umfle de incordare de parca ar avea niste rame pe sub piele. Pana si cel venit ultimul e ciufulit tot. Ascult vreo zece minute si incepe sa ma doara capul. In timpul asta calculatorul si-o ia serios. Intra si ies piese din el ca la casa de nebuni. Apasam cu totii pe rand pe buton, dar e in van. Liniste, intuneric si ciripit de pasarele. In cele din urma le zic ca ma duc afara sa dau un telefon.

Am ochit data trecuta cand am iesit un chiosc. Imi cumpar o bere, ma asez pe banca si imi aprind o tigara. Ma gandesc ca nu e chiar asa de rau sa ti se strice calculatorul. Stau si in jurul meu totul se aseaza atat de frumos ca imi vine sa rad singur de bucurie.

Termin berea si arunc un ochi pe geamul magazinului. Operatia e in toi. Patru-ochi deja si-a desfacut doi nasturi si pare din ce in ce mai precipitat. Imi mai iau o bere si ma intorc la banca. Intre timp s-a ocupat. Un mos. Il intreb politicos daca e ok sa stau si eu. Ma invita chiar. Imi cer scuze pentru bere, stiu ca nu e frumos, el ma intelege. Totul e in regula. Petrecem o ora foarte placuta, vorbind despre comunism, americani, servicii secrete si vremea din ce in ce mai schimbatoare. Intre doua beri aflu ca exista arma meteo pe care o au si rusii si americanii si care e belea (venind vorba intre noi). Ne despartim prieteni. Ii promit sa trec pe la el cu motocicleta intr-o zi, ca si el a avut, si e misto, numai sa am grija.

Peste jumatate de ora suntem din nou amandoi in masina. Eu si calculatorul. Eu la volan, el in spate, inghesuit intre banchete. Conduc cu grija, din cand in cand ii mai arunc o privire in retrovizoare. Sta cuminte, nici nu pare stricat. Daca nu ai stii nu ai putea sa iti dai seama. Nici macar nu ai putea sa iti dai seama ca atunci cand mergea, avea instalat windows 2000. La service s-a terminat urat. Am fost condus, petrecut, mi s-au cerut mii de scuze, am fost invitat sa il mai las, rugat chiar, “n-au mai vazut asa ceva”, “ca si cum nu ar vrea”, “totul arata in regula dar nu e”... Abia am reusit sa le smulg cadavrul din brate, dupa ce in prealabil mi-am incarcat incurajator buzunarele cu un teanc de pliante cu oferte pentru un calculator nou. Altfel nu cred ca scapam cu viata. Am plecat lasand in urma doisprezece perechi de ochi tristi si nedumeriti pe care le-am simtit in ceafa si dupa ce am dat coltul, de parca mi-as fi abandonat cainele pe camp. Acum mergem amandoi acasa. Asta e. O sa mai chem un tovaras sa se uite la el mai incolo. Daca nu merge, nu merge. Poate chiar fumez prea mult?

Acasa l-am montat, l-am aranjat, ca si cum ar fi fost in regula si mi-am facut un ceai. Planul e sa o astept pe gagica-mea sa vina de la munca si sa nu ii zic nimic, sa creada ca ea l-a stricat.

In casa liniste si soare. La geam pasarele, intre timp am inchis ca lumea si robinetul de la baie. Ce bine e! Stau intins, fumez, beau ceai si citesc. Universul curge in valuri luminoase de mai dupa-amiaza pe langa mine prin camera. Pete de soare se joaca pe perete si simt ca am luat o bucatica din parculet cu mine pentru totdeauna. Banca pe care mi-am petrecut timpul atat de placut azi, e in capul meu. Daca vreau, imi iau o bere, ma asez pe ea si ascult cum vorbesc frunzele.

Un bazait, bazaitul ala atat de familiar, de cooler plin de par de pisica, ma trezeste brusc din reverie. A pornit calculatorul. Nici nu apuc sa simt socul, ca din boxe rasuna o voce lenesa de copil:

-Mama, ce mult am dormit, sa-mi bag pula!