loc: -imparatia lui Verde Imparat
-o poienita verde la marginea unei paduri de fag, prin poienita trece o poteca
timp: -dimineata, abia a inceput sa se usuce bine roua
-3 zile pana la iesirea Sarpelui
personaje: -Vinetu, capitanul apasilor
-Piatra Veche, “doboratorul de ursi”, vanator alb
-un pitic
Cei doi stau intinsi la umbra unui copac. Beau apa de foc dintr-o sticla de votca la jumate.
E liniste. Vanatorul scoate telefonul, se uita la ecran, il baga in buzunar, il scoate iar, intra la mesaje.
-La dracu.
Ceva il roade.
Baga telefonul la loc, ia o gura din sticla. Ii pune dopul si o tranteste la loc in iarba. Langa sticla, la picioarele lui, clipeste sfios o viorea.
Vinetu priveste fara tinta, imperturbabil. Ai zice ca e imun la foiala albului, asa ca tot acesta rupe tacerea.
-Tu ce crezi, bro? Suna?
-Cine?
-Ei cine? De ce esti prost ma? Nu iti bate joc de sufletu meu. Vreau parerea ta sincera.
-Eu stiu, daca suna?! Nu stiu.
-La dracu cu tine! Esti un..un...un salbatic! Un primitiv!
-Fugi de aici! Ce ma faci pe mine, salbatic? Cum iti permiti? Cu ce drept? Mucosule! Si pentru ce? Ce vrei tu sa-ti spun?! Stiu eu ce-i intre voi? Nu stiu. Asa ca masoara-ti cuvintele fata-palida.
-Esti un magar indecent.
-Pshaw!.
Iar liniste.
-Poate suna totusi.
Vinetu isi lua masca de indian care nu vede, nu aude. Celalalt scuipa intr-o parte, scoase telefonul, si incepu sa se joace cu el intre degete. “suna, suna...”
Pe poteca aparu un pitic. Parea un pitic de mina dupa costumatia tip: pantaloni bufanti albastri, bluza rosie , barba lunga alba, scufie culoare nedefinita.
In doua secunde seful de trib era in picioare.
-Hei, o secunda doar!
Piticul se opri din drum, se intoarse spre cei doi si ramase asa privindu-i verde pe sub gene.
Vinetu se si infiintase langa el. Trecu o mana plina de ghiuluri prin par netezindu-si penele si zambi dulce.
-Noroc, noroc! La drum de dimineata, frumos, cum e vorba aia, calatorului ii sade bine cu drumul, mai ales cand are pasul mic si privirea agera. O secunda doar va rapesc, v-am mai spus? Frumoasa zi, nu?
Ii zambi si mai dulce aplecandu-se un pic spre el cu palmele impreunate impaciuitor. Intre cei doi se lasa linistea de care profitara din plin cateva muste, primele ale diminetii, si o libelula.
-Noroc, spuse piticul.
Atat astepta apasul ca sa-si ia avant.
-Barosane, nu vreau sa te tin, asa ca uite ce e, scuza-mi indrazneala. Eu si cu prietenul meu, adica, eu, nu stiu daca ma cunosti?...Eu sunt, si aici indianul se semeti brusc si luand pozitie de drepti tuna cu o voce grava: Marele sef Vinetu, capitanul apasilor, prietenul tuturor creaturilor marelui Manitu, ocrotitorul asupritilor si dusmanul multitudinii dusmanilor! Hoghw! apoi redevinind brusc mieros, si fratele meu alb care sta acolo, arata spre copac, Piatra Veche, care si el e un baiat de zahar cu realizari dintre cele mai demne de mentionat pe aici prin preerie si nu numai, vanatorul zambi nervos, facu cu mana si chiar schita un gest de parca ar fi intentionat sa se ridice. Piticul isi apleca un pic capul intr-o parte, pe dupa sef si il privi cu atentie. Indianul lasa o scurta pauza ca sa se astearna bine prezentarea, si continua:
- Cum ziceam, sefule, noi...mi-e rusine dar na, ce sa o mai lungim, stand acolo la taclale, nu am putut sa nu te vedem trecand, dupa cum nu am putut sa nu observ ca fumai, stii...noi am ramas fara tigari, si la dracu, n-am mai fumat de aseara, imi ardea plamanu, cum stateam, te vedeam trecand si te vedeam fumand, amicul meu Piatra ce zice “Mama, ce as fuma o tigara!”, si eu la el “Pai stai, bro, ca ma duc eu la sefu si ii cer sa ne dea o tigara, nu are el sufletul ala sa ne refuze”. Vinetu ranji prietenos dezvelindu-si un dinte mare de aur in fata. Bucuros de lumina zilei acesta sclipi scurt in soare, ca un diamant in ochiul unei gaste.
Piticul se uita lung la el si la maieul Chicago Bulls impodobit cu ghearele temutului urs cenusiu, se uita la Piatra Veche, ii masura un pic si stranse toiagul mai bine in mana.
-Adica tu esti, Vinetu? Seful incuviinta incantat din cap. capitanul apasilor? “da, da” spuneau ochii acestuia. Si tu? spuse el scrutandu-l pe vanator. Tu esti, Piatra Veche, doboratorul de ursi?
Fata albului se lumina. Chiar se ridica de data asta, zambi si inalta prietenos o mana in aer in semn de salut.
Piticul tacu. Isi dadu tichia pe spate, se aranja mai bine in toiag si privi in sus printre gene.
-Pai eu va stiu, mai baieti. Am auzit de voi. Asta daca sunteti voi, dar voi sunteti ca va potriviti descrierii. Doar ca tu, si arata cu capul spre vanator, tu! Mi te inchipuiam mai inalt.
Vanatorul ridica din umeri.
-Si de tine, pe tine te recunosc dupa tatuaje. Unul din baietii de la mina, are o verisoara careia un prieten i-a spus ca va cunoaste , cica un amic de-al lui ti-ar fi batut o soparla pe mana.
Apasul aproba solemn. Isi intoarse mainile si pe o parte si pe alta sa le vada mai bine. Un paianjen, o soparla, un indian, carti de joc, o moarte...
-Auzi? chicoti piticul. Dar cu cel de pe ceafa? E adevarat?
Vinetu isi sclipi complice dintele de aur:
-Mai adevarat ca Maica Domnului, printule.
Aduna cu o mana parul sau bogat, negru, impodobit cu pene de vultur se intoarse si se aseza pe vine ca gnomul sa ii poata vedea ceafa. Era scris acolo, destul de citet, cu litere mari: “FUT FRIZERUL SI POLITIA IMPERIULUI”
Piticul se puse pe chicotit si capitanul hahai si el tinandu-i isonul. Piatra Veche schita un fel de behait.
Pticul redeveni serios, stranse un pic toiagul, dar oricum un pic mai relaxat.
-E o mare placere ca v-am intalnit , mai baieti, sincer va spun. Ii mai privi odata lung printre gene si schita un gest din umeri. Tiii, ce-as mai sta la povesti cu voi, da. Ar fi fost ca lumea sa ne fi gasit seara, la ora popasului, faceam un foc, frigeam un porumb si vorbeaaam, ceva se aprinsese in ochii piticului care priveau in gol probabil incalzindu-se la caldura vetrei imaginare. Sopti visator, aproape numai pentru el: ..baietii de la mina n-or sa ma creada niciodata. Ofta lung si isi aranja scufia mai bine pe cap. Luminita din orbite venise si trecuse.
-Numai ca, vedeti voi, am o combinatie in imparatia vecina si, adauga uitandu-se la ceas apoi la soare, ar cam trebui sa o tai.
Doua perechi de ochi il privira intelegator.
Stranse mana indianului, isi flutura degetelele spre Piatra, facu cativa pasi si se intoarse din drum. Se vede ca-si amintise ceva, si chiar adauga pe un ton incarcat de admiratie.
-Mai e ceva, baieti.
-Da.
Jumatatea de om isi aduna glasul si vorbi clar si raspicat.
-Pentru treaba de la Canionul Diavolului...Felicitari...Sincere felicitari...Misto lucrat...Cum i-ati incercuit pe comansi si i-ati pus sa cante imnul Stelei. Frumos. Personal tin cu Rapidu', dar cand vad o treaba ingenios dusa la capat, eu imi scot palaria. Si chiar isi scoase scufia si o tinu in pumnul strans privindu-i atent in ochi cateva clipe. “e ceva ciudat cu piticul asta.”, se pomeni gandind vanatorul. Caciula isi relua locul si se indrepta spre carare. O prinse din urma vorba mieroasa a apasului.
-Sefu...
“sefu” incremeni si ducand o mana la frunte cu un gest teatral scoase cu cealalta un pachet de tigari bulgaresti din buzunar.
-Vai de mine uitasem. Te rog sa ma scuzi, batranetile mele.
Capitanul se insinua in pachet. Erau vreo doispe tigari.
-Pot sa iau doua? lua una si in timp ce o tragea de urechi pe a doua, adauga dulce. E pentru Piatra.
-Ia, ia! Pai cum? Ia trei, s-aveti si mai incolo!
-Ei, nu! Asta nu! In nici un caz!
-Daca-ti spun sa mai iei! Ia! Ce naiba, nu ma supara!
Privindu-l in ochi, apasul isi strecura si a treia tigara in palma.
-Merci, boss! Sa-ti dea Dumnezeu sanatate! Manitu sa te aiba in paza!
Mai schimbara doua trei saluturi si se despartira. Piticul pleca mai departe, involburand praful diminetii cu toiagul sau, cei doi isi reluara locul la umbra, sub copac.
Piatra lua o tigara de la indian si o aprinse.
-La posta, nu?
-Clar.
Sub fag era bine. Soarele se ridicase bine pe cer deja. Sa fi fost oare zece? Prin aer bazaiau tot felul de chestii, florile infloreau multicolor, printre ele, prin iarba se ascundeau trifoi cu patru foi.
-Bai, si tu ce crezi? Suna?
-Nu stiu , bro, m-ai innebunit. Nu stiu. De ce nu o suni tu si termini cu balciul asta. Ma exasperezi.
-N-o sun mai. N-o sun. Pai cum? Tot eu sa o sun? Am gresit eu cu ceva?
-Eu stiu?
-Nu ma face sa ma enervez, ca-ti fut doua!
-Hai incearca.
-Esti un magar.
-Ei!
Cateva minute nu se mai vorbi. Fumau in tacere fara sa se priveasca. Cand tigara ajunse la capat, vanatorul o stinse in iarba, ofta si se ridica in picioare.
-Bai, eu ma duc.
-Unde, ma?
-Plec. Nu mai pot sa stau aici. Ma duc
-Bai, tu esti prost? Si Ilenul?
-Il fut si pe Ilenul. Trebuia sa vina de aseara. Nu mai suport. Nu mai suport nici macar un minut.
-Esti un mare dobitoc.
-Poti sa zici ce vrei. Eu m-am tirat. Mergi?
-Nu.
-Bafta.
Piatra pleca. Nu se stie ce s-ar fi intamplat daca ceva total neobisnuit nu s-ar fi petrecut chiar atunci. Intr-un falfait monstruos, o aratare se arunca in mare viteza peste varfurile copacilor ce formau liziera padurii, indreptandu-se vertiginos spre lanul din fata. La prima vedere se distingea un fel de bicicleta cu doua aripi mari din panza si bete, aripi ca ale unei pasari hidoase din ce vremuri si in saua bicicletei puteai ghici parca o silueta zvelta imbracata in piele cu fular si ochelari de aviator. Daca ateriza sau se prabusea era incert, clar e ca se ducea in jos.
Cei doi se intelesera din priviri asa cum faceau intotdeauna.
-Misto bulangeala, ranji Vinetu si sari in picioare cu carabina pe umar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu